sâmbătă, 3 ianuarie 2009

GARNIZOANA MILITARA DIN COPOU

Care sunt români nu au fost niciodată în Iaşi, deşi ar trebui să fie nici unul, pentru ca cine a fost aici pentru a merge nu poate face cu cele mai frumoase foi cronice, el poate pătrunde în spirit de cuviinţă că trecutul nostru traieste in acest loc mai viu si mai bogat decât oriunde aiurea [...]. În conştiinţa lui naţională ar fi un eşec, dacă l-ar fi văzut un oraş care a fost şi încă de azi şi spune, cu mândrie, Moldova ... "(Nicolae Iorga)
Istorie
Joi 4 ianuarie, la cazarma Comandamentului Brigazii 15 Mecanizate din Iasi a avut loc ceremonia de sarbatorire a 130 de ani de la infiintare a Regimentului 15 "Dorobanti", ale carui traditii sunt continuate in prezent de Brigada 15 Mecanizata "Podu Inalt". La festivitati au participat generalul maior dr. Ioan Ciupei, Comandantul Corpului 4 Armata Teritorial "Maresal CONSTANTIN PREZAN", generalul de brigada dr. Dumitru Seserman, colonelul Ioan Manci, comandantul Brigazii 15 Mecanizata, cadre militare, oficialitati locale si veterani de razboi. Cu aceasta ocazie Brigada 15 Mecanizata a primit, din partea Ministerului Apararii Nationale, insemnele heraldice si o diploma de excelenta. Un sobor de preoti au tinut o ceremonie religioasa si apoi a fost descoperita placa comemorativa.

In cuvantul sau, colonelul Ioan Manci, comandantul Brigazii 15 Mecanizata, a reamintit faptul ca in urma cu 130 de ani, la 1 ianuarie 1877 a luat fiinta "Regimentul 15 "Dorobanti" in garnizoana Piatra Neamt. Razboiul de Independenta a reprezentat "botezul focului" pentru dorobantii Regimentului 15, care au participat, la Bechet, la operatia de acoperire a frontierei, apoi la luptele de la Plevna, Rahova si Vidin, primind, pentru bravura in lupta, Ordinul "Crucea Trecerii Dunarii". In primul razboi mondial, ostasii Regimentului 15 au luat parte, in vara anului 1916, la luptele pentru eliberarea Transilvaniei, pe Valea Uzului, la Miercurea Ciuc, Vlahita si Odorhei, iar in 1917 la batalia de la Oituz. In anul 1941, ostasii Regimentului 15 "Dorobanti" au luptat pentru eliberarea Basarabiei, apoi pe frontul de la Odessa, un an mai tarziu participand la luptele de la Cotu Donului. Din septembrie 1944, militarii regimentului au dat grele jertfe de sange in bataliile de pe vaile Tarnavei Mici si Muresului, de pe dealurile Somesului, din Ungaria si Cehoslovacia. La incheierea celui de-al doilea razboi mondial, Regimentul 15 "Dorobanti" a revenit in garnizoana Piatra Neamt, iar doi ani mai tarziu s-a mutat la Bacau. In anul 1959, unitatea a fost dislocata la Iasi. La 1 iulie 1994, Regimentul 15 Mecanizat a inceput transformarea in brigada mecanizata. Pe 9 mai 1996, odata cu inmanarea Drapelului de lupta, Brigada 15 Mecanizata a primit denumirea istorica "Podu Inalt".